Internaționalul uruguayan Emiliano Alfaro, de la Liverpool Montevideo, a semnat un contract pe patru ani și jumătate cu clubul Lazio Roma, a anunțat, joi, gruparea la care este legitimat și fundașul român Ștefan Radu, informează AFP.
Potrivit presei italiene, valoarea transferului lui Alfaro ar fi de aproximativ 3,2 milioane de euro.
Fotbalistul în vârstă de 23 de ani, care a înscris șapte goluri în 12 meciuri din campionatul uruguayan în acest sezon, a debutat în naționala țării sale în noiembrie, la meciul cu Italia disputat chiar pe stadionul echipei Lazio.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER